Ioana Popoviciu alături de comunitatea din Pietroșița: ”Dumnezeu ne-a ajutat și anul acesta să facem oameni fericiți!”
Duminică, 15 decembrie, la Căminul Cultural din sat Dealu Frumos, comuna Pietroşiţa, județul Dâmboviţa, a avut loc spectacolul „Sărbătoare de Suflet, Împreună”. Pornit iniţial ca un atelier de creaţie organizat de Ioana Popoviciu, evenimentul a căpătat amploare cu fiecare an adăugat, devenind deja tradiţie.
Probabil cel mai înfocat fan al acestei întruniri este chiar Ioana Popoviciu, cea care şi-a propus să fie în atenţia oamenilor ca un factor de mobilizare. Un om cu multă energie, pentru care a trăi în comunitate înseamnă a fi alături zi de zi de oamenii care o formează.
Într-o lume din ce în ce mai digitalizată şi mai îndepărtată sufleteşte, Ioana încearcă să reînvie tradiţiile, să aprindă focul în inimile oamenilor şi să le transmită că fără implicare individuală, nu se va schimba nimic la nivel colectiv. Chiar ne-a spus că anul viitor își dorește să organizeze și o Șezătoare.
Fosta candidată la Primăria comunei Pietroşiţa ne-a mărturisit că nu a fost uşor să-i adune pe oameni, să-i organizeze pe fiecare, astfel încât rezultatul final să fie unul artistic şi nimeni să nu plece acasă fără măcar o bucurie.
”Mă bucur din suflet pentru ca m-a ajutat Dumnezeu să fac oameni fericiți și anul acesta. A fost o perioadă agitată și îți spun sincer că ieri la prima ora a trebuit să merg să mai cumpăr fructe, covrigi, apă+prăjituri și multe altele, am mers să le aranjez, toată ziua am avut timp să beau doar o gura de apa. Nici nu știu cum de am reușit să stau atâtea ore sub stres, fara mâncare. Dar Dumnezeu întotdeauna ajuta și nu lasă!”, ne-a spus Ioana.
S-au cântat colinde, s-au spus poveşti, s-au mâncat dulciuri, s-au împodobit coroniţe, s-au făcut daruri şi cel mai important, s-a creat un nucleu al comunităţii, în jurul căruia oamenii pot începe să construiască în continuare.
Ioana a transmis un mesaj de mulţumire tuturor celor prezenţi, cu menţiunea că doar Dumnezeu a reuşit să-i aducă împreună şi le-a dat forţă şi energie să organizeze o întâlnire dedicată sufletului comunităţii:

Partajează acest conținut:
Publică comentariul